Înregistrare marcă la OSIM

Dreptul asupra mărcii sau a indicaţiei geografice este dobândit şi protejat prin înregistrarea acestora la OSIM în condiţiile Legii nr. 84/1998 privind înregistrarea mărcilor şi indicaţiilor geografice, modificată şi completată prin Legea 66/2010.

 
   Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Pot să constituie mărci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.
   Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau printr-un mandatar, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi de regulamentul de aplicare a acesteia.
   În condiţiile în care solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul şi nici o unitate industrială sau comercială, efectivă şi funcţională pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spaţiul Economic European, este obligatorie reprezentarea prin mandatar autorizat, cu excepţia procedurii de depunere a cererii de înregistrare de marcă.

   După modul de reprezentare grafică, marca poate fi:
  Marca verbală - o denumire, un slogan, scrise cu caractere standard
  Marca figurativă - un element grafic (desen) care nu conţine litere sau cifre
  Marca combinată - o denumire scrisă cu o grafică deosebită şi/sau in culori sau o denumire însoţită de un element grafic (desen)
  Marca tridimensională - marca constituită din forma produsului sau a ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau serviciu.
     
După natura solicitanţilor, o marcă poate fi:
  Marca individuală - marca a cărui solicitant/i este/sunt persoana/le juridică/e sau/şi fizica/e;
 Marca colectivă - marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane. Înregistrarea mărcii colective este condiţionată de existenţa şi depunerea unui regulament în care să se indice persoanele şi condiţiile în care acestea sunt îndreptăţite la utilizarea mărcii;
  Marca de certificare - marca a cărui solicitant este o persoană juridică legal abilitată să exercite exclusiv controlul produselor şi serviciilor în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie. Pentru depunere sunt necesare cererea, regulamentul de folosire a mărcii de certificare şi autorizaţia sau documentul din care să rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare.

    Pentru a înregistra ca marcă o denumire (sau un slogan), însoţită sau nu de un element figurativ (desen), este necesar să completaţi un formular tip - cererea pentru înregistrarea unei Mărci pe cale naţională şi să achitaţi taxele prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 republicată, privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, publicată în Monitorul Oficial nr. 959 din 29.11.2006 - anexa 4, cu modificările impuse de Legea 66/2010. Formularul se găseşte pe site-ul nostru www.osim.ro şi se completează obligatoriu pe calculator (nu se primeşte completat de mână). Completarea lui se poate face prin două modalităţi:
        A) on-line, accesând de pe prima pagina a site-ului nostru sau din rubrica “ Mărci şi indicaţii geografice”, link - ul "Depunere electronică cerere înregistrare marcă naţională"; pentru această situaţie, înainte de a începe completarea formularului trebuie să achitaţi taxele de depunere a cererii şi de publicare a acesteia, având în vedere că pentru a se închide aplicaţia şi a primi număr de depozit (număr de cerere) este necesar să precizaţi numărul ordinului de plată cu care s-au achitat taxele menţionate, să-l scanaţi şi să-l adăugaţi în fişier.
        B) accesând formularul în format .pdf, din rubrica “Formulare ”, sau din rubrica “ Mărci şi indicaţii geografice”; dacă optaţi pentru această variantă formularul trebuie depus la OSIM, în două exemplare, direct sau prin poştă cu confirmare de primire; formularul se poate trimite şi prin fax sau pe e-mail cu condiţia ca în termen de 30 de zile să fie transmis la sediul OSIM şi formularul original, însoţit de o adresă în care să se precizeze că a fost depus mai întai prin fax sau e-mail şi să se menţioneze numărul care a fost primit de la "Biroul de Recepţie Înregistrări C.B.I., D.M.I., MĂRCI" al OSIM. Dacă marca are o grafică particulară (respectiv o scriere diferită de cea standard sau are un element figurativ (desen) care însoţeşte denumirea) este necesar să ataşaţi o reproducere grafică suficient de clară a mărcii, de dimensiune maxim 8×8 cm, în spaţiul corespunzător de pe formular şi să anexaţi pe o pagină separată încă 5 reproduceri, de aceeaşi dimensiune şi culoare cu cea de pe formular. Odată cu depunerea cererii va trebui să achitaţi  taxa de depunere a acesteia în valoare de 45 lei şi taxa de publicare a ei, care are valoarea de 134 lei pentru mărcile alb-negru şi 446 lei pentru mărcile color; dacă depuneţi cererea direct la sediul OSIM, taxele se achită la casieria instituţiei, dacă o trimiteţi prin poştă va trebui să ataşaţi la cerere o copie a ordinului de plată din care să reiasă achitarea taxelor menţionate.
        ATENŢIE! Neplata acestor taxe odată cu depunerea cererii duce la neacordarea datei de depozit! După acordarea datei de depozit cererile se publică în format electronic, în maxim 7 zile. Data publicării reprezintă data de la care timp de 2 luni pot fi depuse observaţii (pe motive absolute de refuz – art. 5 din lege) şi opoziţii (pe motive relative de refuz - art. 6 din lege).
      În maximum trei luni de la depunerea cererii de înregistrare de marcă, trebuie achitată taxa pentru examinarea în fond (în caz contrar dosarul urmând a fi radiat pentru neplată taxe). Valoarea acestei taxe urmează a fi stabilită în funcţie de felul în care arată marca şi de numărul de clase pentru care se solicită înregistrarea. Clasele menţionate se referă la obiectul de activitate pentru care se solicită protecţia prin marcă şi se găsesc în Clasificarea Internaţională a Mărcilor de la Nice ediţia a - X -a (se găseşte pe site în limba română). În cazul în care nu sunteţi sigur de încadrarea claselor, puteţi trece la rubrica corespunzătoare din formular descrierea activităţii dvs., urmând să facă clasificarea examinatorii de la Serviciul Examinare Preliminară Mărci, contra unei taxe de 134 lei.

Începând cu data de 01.07.2014 - NOUL CONT DE TAXE (ÎN LEI) ESTE: RO29 TREZ 7032 0F36 5000 XXXX, deschis la Trezoreria Sector 3, str. Cireşului, nr. 6, sector 3, Bucureşti.

        În conformitate cu Ordonanţa menţionată anterior există următoarele taxe de examinare pentru o clasă:        

- pentru mărcile individuale:
                - marca verbală: 491 lei;
                - marca combinată/figurativă/tridimensională alb/negru: 625 lei;
                - marca combinată/figurativă/tridimensională cu culori revendicate: 981 lei.

                Pentru fiecare clasă suplimentară se plăteşte suma de 223 lei.

- pentru mărcile colective sau de certificare:
                - marca verbală: 1740 lei;
                - marca combinată /figurativă/tridimensională alb/negru: 2008 lei;
                - marca combinată/figurativă/tridimensională cu culori revendicate: 2454 lei.

              Pentru fiecare clasă suplimentară se plăteşte  suma de 312 lei.

        OSIM examinează în fond o cerere de înregistrare marcă în 6 luni de la publicarea acesteia, cu condiţia achitării taxelor corespunzătoare şi decide admiterea sau respingerea înregistrării mărcii respective.        

În cazul admiterii înregistrării mărcii, aceasta se va publica în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secţiunea Mărci, în format electronic şi se înscrie în Registrul Mărcilor, urmând să se elibereze certificatul de înregistrare cu condiţia achitării taxei prevăzute de lege în valoare de 223 lei.

          OPŢIONAL! Odată cu cererea de înregistrare de marcă sau în următoarele săptămâni, puteţi solicita efectuarea unei cercetări documentare de către specialiştii din cadrul Serviciului Mărci. Scopul cercetării este de a afla dacă mai este înregistrată o marcă identică sau asemănătoare al cărei titular ar putea face opoziţie la înregistrarea mărcii dvs., în perioada de doua luni de la data publicării. Veţi găsi formularul tip şi taxele corespunzătoare pe site-ul OSIM la capitolul de "Servicii"- punctul 3: "Servicii în domeniul mărcilor". Formularul pentru cercetări documentare în domeniul mărcilor are inscripţionat în colţul din dreapta sus cuvântul "MĂRCI".

              Drepturile asupra mărcilor pot fi transmise prin cesiune sau licenţă, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii.
        Marca este valabilă 10 ani începând cu data la care a fost depusă cererea de înregistrare şi poate fi reînnoită pentru oricâte de multe perioade de 10 ani.
        Mărcile înregistrate la OSIM sunt protejate numai pe teritoriul României.

Obligativitatea medierii a fost declarată neconstituţională!

Judecătorii Curţii Consituţionale au admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a două articole din Legea 192∕2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Primul articol declarat neconstituţional arată că "dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege".

Totodată, judecătorii CCR au decis că este neconstituţional şi articolul conform căruia "instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop".

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, CCR a admis alte două excepţii de neconstituţionalitate, aşa cum arătăm în ceea ce urmează.

Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere următoarele excepţii de neconstituţionalitate :

1. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1) din Legea nr.192∕2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 cu raportare la art.34 alin.(1) din Legea nr.165∕2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

3. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.114 alin.(1) pct.4 şi 6 din Codul de procedură fiscală.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis :

1. Referitor la primul dosar, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.2 alin.(1) şi (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti.

2. Referitor la cel de-al doilea dosar, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr.165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin.(1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Cluj – Secţia civilă şi Tribunalului Dolj – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.


3. Referitor la cel de-al treilea dosar, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.114 alin.(1) punctul 6 din Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sursa - www.ccr.ro

Consultanță juridică specializată cu privire la clauzele abuzive din contractele cu instituțiile financiare non bancare/bancare

Clauzele din contractele de creditare încheiate cu instituțiile financiare non bancare/bancare sunt, adeseori, în defavoarea clientului, dacă acesta nu posedă o pregătire juridică și nu negociază înaintea semnării contractului de creditare. Sau, frecvent, din dorința de a beneficia de credit, clienții sunt obligați să accepte contracte preformulate, care stipulează condiții ce fac dificilă returnarea creditului conform graficului de rambursare.

De aceea, înainte de a semna un contract de credit ar trebui să fiți atenți la dobânzile, comisioanele și penalitățile stipulate în condițiile generale de creditare. 

Cabinetul nostru de avocat vă stă la dispoziție pentru analizarea contractelor, formularea unor răspunsuri juridice și, eventual, efectuarea demersurilor juridice adecvate în vederea înlăturării clauzelor abuzive din contractele dvs., practicând onorarii minimale.

Pentru detalii referitoare la analiza contractelor de creditare și stabilirea unei întrevederi - 0755.423.558.

RIL admis. Decizia 1/2014

Prin Decizia nr. 1/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, cât și de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, statuând că:

“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”

Cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 19 din 18 noiembrie 2013 (Decizia 19/2013) privind examinarea recursului recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.



Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:

”Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte:
Cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru”.

Controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune

În Noul Cod de Procedură Penală, controlul judiciar este prevăzut ca fiind o măsură preventivă cu existență de sine stătătoare, însă controlul judiciar pe cauțiune are o existență de sine stătătoare parțială, sau mai degrabă o dependență limitată, fiind necesară preexistența condițiilor arestului pentru a putea fi dispusă, dar nu și a arestului însuși. Noul Cod renunță la denumirea de liberare tocmai pentru aceste motive. Persoana în privința căreia se ia măsura controlului nu mai este liberată dintr-o stare anterioară de deținere.

Noua reglementare recunoaște competenţa procurorului, a judecătorului sau, după caz, a judecătorului de drepturi și libertăţi, de a dispune luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune, instituţii ce sunt reglementate ca măsuri preventive distincte. Reglementarea propusă schimbă optica asupra instituţiilor procesuale ale controlului judiciar şi respectiv cauţiunii, care în vechea reglementare erau aplicabile numai în cazul unui învinuit sau inculpat arestat preventiv în prealabil. Sub acest aspect, se urmează modelul Codului de procedură penală francez, care reglementează controlul judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.

Măsura preventivă a controlului judiciar prezintă noutăți, în primul rând asupra persoanei care o poate dispune, sub acest aspect putându-se aprecia că posibilitatea luării măsurii de către procuror este o restrângere a sferei libertății persoanei, raportată la vechea reglementare, când numai un judecător putea statua asupra acesteia, în condiții de contradictorialitate specifice. Dacă ne raportăm însă la lipsa arestului preexistent, optica se schimbă și, deși nu mai există un control al instanței, netrecând prin măsura privativă de libertate, controlul judiciar este totuși în reglementarea nouă o măsură mai ușoară.

Măsura poate fi luată în fiecare etapă a procesului penal de magistratul care conduce acea etapă: procuror, judecător, judecător de drepturi și libertăți și de cameră preliminară. Trebuie făcută observația că judecătorul de drepturi și libertăți nu poate pronunța această măsură în mod direct, la sesizarea procurorului, întrucât cel din urmă poate lua el însuși această măsură în faza urmăririi penale. Judecătorul de drepturi și libertăți ar putea lua această măsură preventivă însă când înlocuiește arestul preventiv sau arestul la domiciliu.

Această măsură se poate dispune, pe lângă procuror, de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața căreia se afla cauza spre judecată poate dispune prin încheiere ca și în celelalte situații, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, la propunerea motivată a procurorului sau din oficiu. Ascultarea inculpatului este obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat și prezența avocatului inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

Controlul judiciar poate fi luat doar față de inculpat, nu și față de suspect, prin urmare, atunci când intenționează să ia această măsură, procurorul trebuie să pronunțe prin ordonanță, punerea în mișcare a acțiunii penale.

Cât despre conținutul controlului judiciar, acesta este în mare parte similar, cu unele corecții, potrivit art. 215 alin. 1 NCPP, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuind să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

Ca măsură facultativă, art. 215 alin. 2 prevede că organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină la locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori sau experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existența;
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.

Măsurile facultative cuprind o sferă largă de interdicții și obligații, organul care ia măsura fiind singurul care, în funcție de particularitățile cauzei, poate dispune asupra necesității impunerii acestora.

Potrivit art. 216 alin. 1, în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 223 alin. (1) și (2) și luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauțiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar.

Măsura controlului judiciar pe cauțiune poate fi dispusă de procuror în cursul urmării penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară și de către instanță în cursul judecății.
Pentru ca măsura controlului judiciar pe cauțiune să poată fi luată de către procuror, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, trebuie să fie îndeplinite condițiile arestului preventiv sau ale arestului la domiciliu.

Se observă astfel, că, spre deosebire de controlul judiciar, controlul pe cauțiune este o măsură care poate fi luată doar față de un inculpat susceptibil de a fi arestat preventiv sau care poate fi plasat în arest domiciliar, adică față de care sunt întrunite condițiile arestului, dar se apreciază că privarea de libertate nu se impune in concreto. Acest aspect apropie măsura de dispozițiile anterioare. Legiuitorul face o deosebire esențială între controlul judiciar și cel pe cauțiune, prin impunerea unor restricții la luarea celei din urmă măsuri de prevenție. Astfel, dacă față de o persoană poate fi luat controlul judiciar fără prea multe condiții preexistente, controlul pe cauțiune impune îndeplinirea condițiilor de la art. 223 C. pr. pen.

Timbrul de mediu contravine normelor europene

Taxa auto instituită în anul 2012 a fost declarată ilegală de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, printr-o ordonanță dată la începutul lunii februarie. Mai exact, CJUE a stabilit că taxa de poluare contravine reglementărilor europene, iar contribuabilii români nu pot plăti o taxă pentru o mașină achiziționată din Uniunea Europeană, întrucât țara noastră este deja stat membru. Prin urmare, cei care au achitat taxa pot solicita restituirea banilor în instanță, dacă depun o serie de documente care să dovedească efectuarea plății.

Pentru mai multe detalii cu privire la recuperarea timbrului de mediu și la demersurile întreprinse de cabinetul nostru, va rugăm să folosiți formularul de contact.

Decizia CJUE in referire la taxa auto