Consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică - 0755.423.558
Se afișează postările cu eticheta mediere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mediere. Afișați toate postările

miercuri, 7 mai 2014

Obligativitatea medierii a fost declarată neconstituţională!



Judecătorii Curţii Consituţionale au admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a două articole din Legea 192∕2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Primul articol declarat neconstituţional arată că "dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege".

Totodată, judecătorii CCR au decis că este neconstituţional şi articolul conform căruia "instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop".

Decizia este definitivă şi general obligatorie.



În cadrul aceleiaşi şedinţe, CCR a admis alte două excepţii de neconstituţionalitate, aşa cum arătăm în ceea ce urmează.

Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere următoarele excepţii de neconstituţionalitate :

1. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1) din Legea nr.192∕2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 cu raportare la art.34 alin.(1) din Legea nr.165∕2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

3. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.114 alin.(1) pct.4 şi 6 din Codul de procedură fiscală.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis :

1. Referitor la primul dosar, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.2 alin.(1) şi (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti.

2. Referitor la cel de-al doilea dosar, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr.165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin.(1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Cluj – Secţia civilă şi Tribunalului Dolj – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.


3. Referitor la cel de-al treilea dosar, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.114 alin.(1) punctul 6 din Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Sursa - www.ccr.ro

joi, 22 august 2013

Şedinţa de informare privind medierea poate fi făcută şi de avocaţi!

Art. 2 alin. 1 ind. 3 din forma noii legi a medierii  nr. 192/2006 dispune ca “efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris”.
Acelaşi articol 2 dispune la alin. 1 indice 1 ca: dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei.


Şedinţa de informare privind medierea este obligatorie în următoarele cazuri:



  • în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
  • în materia dreptului familiei (neînţelegerile care ţin de continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor sau orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturile de care ei pot dispune potrivit legii);
  • în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
  • în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
  • în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

    Şedinţa de informare este obligatorie şi în cazul litigiilor cu o valoare sub 50.000 lei, excepţie făcând acele litigii în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, acţiunile referitoare la Registrul Comerţului şi cazurile în care părţile aleg să recurgă la procedurile prevăzute la art. 999-1018 din Codul de procedură civilă.

    Mai mult, şedinţa de informare privind medierea este obligatorie şi în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu condiţia ca victima să îşi exprime consimţământul de a participa la şedinta de informare împreună cu făptuitorul.

joi, 28 februarie 2013

Ghid privind procedura medierii

         Începând din 15 februarie, cei care vor să înceapă un proces pot face acest lucru doar dacă participă, în prealabil, la o şedinţă de informare privind medierea.
          Noile reglementări, aplicabile deja de 2 săptămâni, a ridicat justiţiabililor multe semne de întrebare.
Şedinta de informare privind medierea a devenit obligatorie începând cu 15 februarie 2013, dată de la care s-a instituit obligaţia legală pentru părţi ca, anterior declanşării unei acţiuni în instanţă, să se prezinte la mediator în vederea informării cu privire la posibilitatea soluţionării diferendelor pe calea medierii.
        Pentru mai multe informaţii despre mediere, accesaţi link-ul alăturat şi descărcaţi un ghid complet al noii proceduri.


duminică, 13 ianuarie 2013

Modificări în ceea ce priveşte obligativitatea medierii



  În Monitorul Oficial din 21 decembrie a fost publicată OUG nr. 90/2012 care aduce câteva modificări şi completări Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006. 
  Principala schimbare se referă la amânarea pană la 1 februarie a termenului la care intră în vigoare obligativitatea informării prealabile privind medierea. Iniţial, termenul de intrare în vigoare a acestor modificări era prevăzut pentru începutul acestui an. Concret, începând cu data de 1 februarie 2013, pentru litigiile prevăzute la art. 601 lit. a) – f) din Legea nr. 192/2006, sancţiunea pentru introducerea cererii de chemare în judecată fără participarea anterioară la şedinţa de informare privind avantajele medierii este inadmisibilitatea. 
  Sub acest aspect, dispoziţiile referitoare la sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a ordonanţei. Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei la mediere ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei. 
   Tot ca noutate în procedura medierii din 2013 este cea privind introducerea menţiunii că procedura de informare, incluzand şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice. Mediatorii spun însă că acceptarea participării sau participarea la şedinta de informare nu constituie o recunoaştere a dreptului ce ar face obiectul litigiului şi nici nu întrerupe cursul prescripţiei.

luni, 19 noiembrie 2012

Obligativitatea medierii

Începând cu 1 octombrie 2012 au intrat în vigoare dispoziţiile Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (modificată şi completată prin Legea 115/2012) ce instituie obligativitatea informării cu privire la mediere pentru fiecare persoană (fizică sau juridică) ce îşi propune deschiderea unui proces judiciar în anumite domenii expres prevăzute de lege. Aceeaşi obligativitate este prevăzută şi pentru părţile ce se află deja cu o cauză pe rolul instanţelor de judecată.
În acest sens, părţile sunt ţinute să parcurgă o şedinţă de informare cu privire la mediere.
Instanţele sunt şi ele ţinute să ceară, tuturor părţilor din dosar, dovada parcurgerii acestei şedinţe de informare. Această obligativitate a solicitării, respectiv prezentarea dovezii, se va aplica începând cu luna ianuarie 2013.
În vederea asigurării acestei informari a tuturor părţilor din dosar, mediatorul va parcurge anumite etape specifice medierii, în funcţie de fiecare cauză în parte. În acest sens, prin lege se instituie o procedură flexibilă, ce permite mediatorului să aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere (în condiţiile legii) pentru a răspunde cât mai bine nevoilor celor ce i se adresează.