Consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică - 0755.423.558
Se afișează postările cu eticheta recuperare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recuperare. Afișați toate postările

luni, 16 mai 2011

Plângerea contravenţională

Argumente utile în motivarea unei plângeri contravenţionale:

Deşi legislaţia internă, respectiv O.G. 2/2001, nu prevede obligaţia pentru agentul constatator de a indica probe în dovedirea faptei, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) este constantă în a considera contravenţiile din dreptul intern român ca fiind „infracţiuni”.

În aceste condiţii, proba celor imputate se face după regulile din procedura penală, cel acuzat (respectiv contravenientul) beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, prezumţie care poate fi răsturnată doar prin administrarea de probe clare şi concludente.

În acestă privinţă s-a pronunţat şi Curtea Europeană în cauza Anghel contra României, motivându-se că procedura în materie contravenţională este asimilată procedurii penale, iar stabilirea vinovăţiei doar pe baza afirmaţiilor agentului constatator cuprinse în Procesul Verbal, încalcă dreptul la un proces echitabil, drept fundamental cuprins în art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 20 alin 2 din Constituţia României, reglementările internaţionale au prioritate în faţa legislaţiei naţionale.

Având în vedere aceste aspecte, solicitaţi prin plângere ca agentul constatator să aducă probe pentru dovedirea celor reţinute în procesul verbal de constatare a contravenţiei. (planşe foto, materiale video şi orice alt mijloc de probă ce ar putea fi considerat util)



Plângerea contravenţională se timbrează cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei!



 ***** Onorariile practicate de cabinetul nostru de avocatura sunt minimale, adaptate posibilităţilor clientului!

joi, 14 aprilie 2011

Recuperare taxă de poluare - Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene




   Taxa de poluare care trebuie achitată la prima înmatriculare în România a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre are ca efect descurajarea importului în România de maşini second-hand cumpărate din alte state membre, potrivit deciziei Curţii de Justiţie a UE. Curtea a constatat că "regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcţie de provenienţa lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcţie de cetăţenia sau naţionalitatea lor". Astfel, taxa este datorată independent de cetăţenia sau naţionalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs şi de faptul că vehiculul a fost cumpărat de pe piaţa naţională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, potrivit CJUE.
    În consecinţă, Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.
    Taxa de poluare instituită prin reglementarea română este contrară dreptului Uniunii, iar efectul său este să descurajeze importul şi punerea în circulaţie a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, a decis Curtea de Justiţie al UE.

Astfel că persoanele fizice sau juridice care au plătit această taxă pot cere acum restituirea ei în instanţă, în baza deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.