Consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică - 0755.423.558

joi, 18 mai 2017

PUNEREA SUB INTERDICȚIE JUDECĂTOREASCĂ

Punerea sub interdicție judecătorească se aplică doar în cazul persoanelor care nu au discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele lor, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale. Cererea declanșării acestei proceduri va fi soluționată de instanța de tutelă și trebuie să cuprindă faptele din care rezultă problemele de sănătate mintală ale persoanei, precum și dovezile pe care se sprijină susținerile făcute.
Înainte de judecarea cererii, președintele completului va transmite o copie a cererii către persoana a cărei punere sub interdicție a fost cerută și va dispune numirea unui curator care să reprezinte interesele persoanei, dacă aceasta nu se poate înfățișa personal în instanță. Procurorul sau organele de poliție vor efectua cercetări cu privire la acțiunea introdusă și vor dispune prezentarea persoanei bolnave în cadrul unei comisii de medici specialiști, în vederea expertizării acesteia.

După îndeplinirea acestor formalități, instanța va ordona stabilirea termenului de judecată. În cadrul procedurii este obligatorie ascultarea celui a cărei punere sub interdicție se solicită, iar în cazul în care nu se poate prezenta în fața instanței, instanța se va deplasa la locul în care se găsește acesta.
În cazul admiterii cererii, hotărârea se va comunica la Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor pentru efectuarea mențiunilor cuvenite pe marginea actului de naștere, la serviciul sanitar competent în vederea supravegherii permanente, la biroul de cadastru și publicitate imobiliară, dacă este cazul, precum și la registrul oficiului comerțului, în anumite situații.
Ridicarea interdicției judecătorești se poate dispune la încetarea cauzelor care au condus la instituirea acestei măsuri. Cererea se poate formula de către persoana pusă sub interdicție, de tutore sau de autoritățile îndreptățite.

Material publicat la data de 12.05.2017 în www.presagalati.ro
http://presagalati.ro/punerea-sub-interdictie-judecatoresca-procedura-de-solutionare-a-cererii/

vineri, 5 mai 2017

Modificări în materia ordinului de protecție - excepție de neconstituționalitate admisă


 Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a articolului 5 litera c din Legea 217/2003 privind combaterea violenței în familie, care impunea obligația ca persoanele care au avut relații de concubinaj sau asemănătoare celor părinte-copil să conviețuiască pentru a se îndeplini condiția calității procesuale. Prin admiterea excepției a fost eliminată cerința conviețuirii și a fost extinsă aplicabilitatea normelor privind emiterea ordinului de protecție.

Decizia Curții vine ca urmare alinierii dispozițiilor legale interne cu normele europene. Articolul 3 din Convenția din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, ratificată de România prin Legea nr. 30/2016, prevede că ”violența domestică înseamnă toate acțiunile de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foștii sau actualii soți sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărțit același domiciliu cu victima.”
Totodată, instanța a avut în vedere faptul că, în conformitate cu articolul 20 alin. 2 din Constituția României, în cazul unor neconcordanțe între normele interne și cele internaționale la care România este parte, reglementările internaționale au prioritate.
Decizia este definitivă și general obligatorie, de imediată aplicare.



Articol publicat la data de 3.05.2017 în www.presagalati.ro
http://presagalati.ro/ordinul-de-protectie-exceptie-de-neconstitutionalitate/

Ordinul de protecție - îndrumări pentru victimele violenței în familie

Violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de un membru de familie împotriva altuia, care provoacă sau ar putea provoca prejudicii sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale, psihologice, constrângere sau privare de libertate.
Legea 217/2003 privind prevenirea violenței în familie prevede că manifestarea violenței în familie poate îmbrăca diverse forme, fără a se limita la violența fizică. Spre exemplu, există violență domestică și dacă aceasta se manifestă la nivel verbal, psihologic, sexual, economic, social sau spiritual.
Ordinul de protecție a fost instituit de legiuitorul român tocmai pentru combaterea și prevenirea acestor tipuri de abuzuri domestice. Persoana agresată poate să se adreseze instanței, în vederea luării unor măsuri cu caracter provizoriu de combatere a pericolului reprezentat de agresor.
Cine are calitatea de a solicita emiterea unui ordin de protecție?
Articolul 5 din Legea 217/2003 prevede definițiile date de legiuitor expresiei de membru de familie. În sensul acestor norme legale, au calitatea de a solicita emiterea unui ordin de protecție ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude, soțul/soția și fostul/a soț/soție, persoanele care au stabilit relații asemănătoare celor de soț și soție sau părinți și copil, în cazul în care conviețuiesc, tutorele sau reprezentantul legal, în cazurile expres prevăzute de lege.
Având în vedere definiția expresiei de membru de familie, trebuie subliniat faptul că, în cazul concubinilor, se pot aplica dispozițiile Legii 217/2003, doar dacă victima și agresorul conviețuiesc. În practică, cererile care nu îndeplinesc condiția calității sunt respinse, fără a fi analizată situația de fapt.
Ce trebuie să conțină cererea pentru emiterea unui ordin de protecție?
Anexa la Legea 217/2003 cuprinde formularul ce trebuie completat de persoana care solicită protecție. Formularul se depune apoi la judecătoria de pe raza căreia își are domiciliul victima, este scutit de taxă judiciară de timbru și se judecă de urgență, cu participarea procurorului. Victima poate solicita numirea unui avocat din oficiu, dacă nu deține resursele financiare să fie asistată de un avocat ales. Totodată, este important ca victima să prezinte toate probele de care înțelege să se folosească (înscrisuri, înregistrări, martori, interogatoriu) și să cunoască faptul că probele a căror administrare durează un timp îndelungat vor fi respinse.
În cadrul formularului privind emiterea unui ordin de protecție se bifează obligațiile ce se solicită a fi stabilite de instanță în sarcina agresorului. Cu titlu de exemplu, menționăm posibile cerințe: să păstreze o distanță minimă determinată față de victimă, copiii acesteia și locul de muncă al victimei, să interzică agresorului orice contact cu victima, inclusiv telefonic sau prin corespondență, obligarea agresorului să predea armele deținute, în cazul în care acesta posedă, să se dispună încredințarea copiilor minori, să fie evacuat agresorul din locuința familiei, etc.
Este important de reținut că ordinul de protecție poate fi emis pe o durată de cel mult 6 luni, se execută de îndată și se comunică structurilor Poliției Române din raza domiciliilor victimei și agresorului. Nerespectarea măsurilor impuse prin hotărârea instanței reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoarea. Ordinul de protecție se poate prelungi prin introducerea unei noi cereri la expirarea duratei, dacă starea de pericol subzistă sau au apărut elemente noi.




Articol publicat la data de 27.04.2017 în www.presagalati.ro
http://presagalati.ro/ordinul-de-protectie-calea-legala-de-lupta-impotriva-violentei-domestice/

joi, 3 iulie 2014

Înregistrare marcă la OSIM

Dreptul asupra mărcii sau a indicaţiei geografice este dobândit şi protejat prin înregistrarea acestora la OSIM în condiţiile Legii nr. 84/1998 privind înregistrarea mărcilor şi indicaţiilor geografice, modificată şi completată prin Legea 66/2010.
 
   Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Pot să constituie mărci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.
   Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau printr-un mandatar, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi de regulamentul de aplicare a acesteia.
   În condiţiile în care solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul şi nici o unitate industrială sau comercială, efectivă şi funcţională pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spaţiul Economic European, este obligatorie reprezentarea prin mandatar autorizat, cu excepţia procedurii de depunere a cererii de înregistrare de marcă.

   După modul de reprezentare grafică, marca poate fi:
  Marca verbală - o denumire, un slogan, scrise cu caractere standard
  Marca figurativă - un element grafic (desen) care nu conţine litere sau cifre
  Marca combinată - o denumire scrisă cu o grafică deosebită şi/sau in culori sau o denumire însoţită de un element grafic (desen)
  Marca tridimensională - marca constituită din forma produsului sau a ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau serviciu.
     

După natura solicitanţilor, o marcă poate fi:
  Marca individuală - marca a cărui solicitant/i este/sunt persoana/le juridică/e sau/şi fizica/e;
 Marca colectivă - marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane. Înregistrarea mărcii colective este condiţionată de existenţa şi depunerea unui regulament în care să se indice persoanele şi condiţiile în care acestea sunt îndreptăţite la utilizarea mărcii;
  Marca de certificare - marca a cărui solicitant este o persoană juridică legal abilitată să exercite exclusiv controlul produselor şi serviciilor în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie. Pentru depunere sunt necesare cererea, regulamentul de folosire a mărcii de certificare şi autorizaţia sau documentul din care să rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare.

    Pentru a înregistra ca marcă o denumire (sau un slogan), însoţită sau nu de un element figurativ (desen), este necesar să completaţi un formular tip - cererea pentru înregistrarea unei Mărci pe cale naţională şi să achitaţi taxele prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 republicată, privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, publicată în Monitorul Oficial nr. 959 din 29.11.2006 - anexa 4, cu modificările impuse de Legea 66/2010. Formularul se găseşte pe site-ul nostru www.osim.ro şi se completează obligatoriu pe calculator (nu se primeşte completat de mână). Completarea lui se poate face prin două modalităţi:
        A) on-line, accesând de pe prima pagina a site-ului nostru sau din rubrica “ Mărci şi indicaţii geografice”, link - ul "Depunere electronică cerere înregistrare marcă naţională"; pentru această situaţie, înainte de a începe completarea formularului trebuie să achitaţi taxele de depunere a cererii şi de publicare a acesteia, având în vedere că pentru a se închide aplicaţia şi a primi număr de depozit (număr de cerere) este necesar să precizaţi numărul ordinului de plată cu care s-au achitat taxele menţionate, să-l scanaţi şi să-l adăugaţi în fişier.
        B) accesând formularul în format .pdf, din rubrica “Formulare ”, sau din rubrica “ Mărci şi indicaţii geografice”; dacă optaţi pentru această variantă formularul trebuie depus la OSIM, în două exemplare, direct sau prin poştă cu confirmare de primire; formularul se poate trimite şi prin fax sau pe e-mail cu condiţia ca în termen de 30 de zile să fie transmis la sediul OSIM şi formularul original, însoţit de o adresă în care să se precizeze că a fost depus mai întai prin fax sau e-mail şi să se menţioneze numărul care a fost primit de la "Biroul de Recepţie Înregistrări C.B.I., D.M.I., MĂRCI" al OSIM. Dacă marca are o grafică particulară (respectiv o scriere diferită de cea standard sau are un element figurativ (desen) care însoţeşte denumirea) este necesar să ataşaţi o reproducere grafică suficient de clară a mărcii, de dimensiune maxim 8×8 cm, în spaţiul corespunzător de pe formular şi să anexaţi pe o pagină separată încă 5 reproduceri, de aceeaşi dimensiune şi culoare cu cea de pe formular.
Odată cu depunerea cererii va trebui să achitaţi  taxa de depunere a acesteia în valoare de 45 lei şi taxa de publicare a ei, care are valoarea de 134 lei pentru mărcile alb-negru şi 446 lei pentru mărcile color; dacă depuneţi cererea direct la sediul OSIM, taxele se achită la casieria instituţiei, dacă o trimiteţi prin poştă va trebui să ataşaţi la cerere o copie a ordinului de plată din care să reiasă achitarea taxelor menţionate.
        ATENŢIE! Neplata acestor taxe odată cu depunerea cererii duce la neacordarea datei de depozit! După acordarea datei de depozit cererile se publică în format electronic, în maxim 7 zile. Data publicării reprezintă data de la care timp de 2 luni pot fi depuse observaţii (pe motive absolute de refuz – art. 5 din lege) şi opoziţii (pe motive relative de refuz - art. 6 din lege).
     
În maximum trei luni de la depunerea cererii de înregistrare de marcă, trebuie achitată taxa pentru examinarea în fond (în caz contrar dosarul urmând a fi radiat pentru neplată taxe). Valoarea acestei taxe urmează a fi stabilită în funcţie de felul în care arată marca şi de numărul de clase pentru care se solicită înregistrarea. Clasele menţionate se referă la obiectul de activitate pentru care se solicită protecţia prin marcă şi se găsesc în Clasificarea Internaţională a Mărcilor de la Nice ediţia a - X -a (se găseşte pe site în limba română). În cazul în care nu sunteţi sigur de încadrarea claselor, puteţi trece la rubrica corespunzătoare din formular descrierea activităţii dvs., urmând să facă clasificarea examinatorii de la Serviciul Examinare Preliminară Mărci, contra unei taxe de 134 lei.

Începând cu data de 01.07.2014 - NOUL CONT DE TAXE (ÎN LEI) ESTE: RO29 TREZ 7032 0F36 5000 XXXX, deschis la Trezoreria Sector 3, str. Cireşului, nr. 6, sector 3, Bucureşti.

        În conformitate cu Ordonanţa menţionată anterior există următoarele taxe de examinare pentru o clasă:        

- pentru mărcile individuale:
                - marca verbală: 491 lei;
                - marca combinată/figurativă/tridimensională alb/negru: 625 lei;
                - marca combinată/figurativă/tridimensională cu culori revendicate: 981 lei.

                Pentru fiecare clasă suplimentară se plăteşte suma de 223 lei.

- pentru mărcile colective sau de certificare:
                - marca verbală: 1740 lei;
                - marca combinată /figurativă/tridimensională alb/negru: 2008 lei;
                - marca combinată/figurativă/tridimensională cu culori revendicate: 2454 lei.
              Pentru fiecare clasă suplimentară se plăteşte  suma de 312 lei.

        OSIM examinează în fond o cerere de înregistrare marcă în 6 luni de la publicarea acesteia, cu condiţia achitării taxelor corespunzătoare şi decide admiterea sau respingerea înregistrării mărcii respective.        


În cazul admiterii înregistrării mărcii, aceasta se va publica în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secţiunea Mărci, în format electronic şi se înscrie în Registrul Mărcilor, urmând să se elibereze certificatul de înregistrare cu condiţia achitării taxei prevăzute de lege în valoare de 223 lei.

          OPŢIONAL! Odată cu cererea de înregistrare de marcă sau în următoarele săptămâni, puteţi solicita efectuarea unei cercetări documentare de către specialiştii din cadrul Serviciului Mărci. Scopul cercetării este de a afla dacă mai este înregistrată o marcă identică sau asemănătoare al cărei titular ar putea face opoziţie la înregistrarea mărcii dvs., în perioada de doua luni de la data publicării. Veţi găsi formularul tip şi taxele corespunzătoare pe site-ul OSIM la capitolul de "Servicii"- punctul 3: "Servicii în domeniul mărcilor". Formularul pentru cercetări documentare în domeniul mărcilor are inscripţionat în colţul din dreapta sus cuvântul "MĂRCI".

              Drepturile asupra mărcilor pot fi transmise prin cesiune sau licenţă, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii.
        Marca este valabilă 10 ani începând cu data la care a fost depusă cererea de înregistrare şi poate fi reînnoită pentru oricâte de multe perioade de 10 ani.
        rcile înregistrate la OSIM sunt protejate numai pe teritoriul României.

miercuri, 7 mai 2014

Obligativitatea medierii a fost declarată neconstituţională!



Judecătorii Curţii Consituţionale au admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a două articole din Legea 192∕2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Primul articol declarat neconstituţional arată că "dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege".

Totodată, judecătorii CCR au decis că este neconstituţional şi articolul conform căruia "instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop".

Decizia este definitivă şi general obligatorie.



În cadrul aceleiaşi şedinţe, CCR a admis alte două excepţii de neconstituţionalitate, aşa cum arătăm în ceea ce urmează.

Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere următoarele excepţii de neconstituţionalitate :

1. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1) din Legea nr.192∕2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 cu raportare la art.34 alin.(1) din Legea nr.165∕2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

3. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.114 alin.(1) pct.4 şi 6 din Codul de procedură fiscală.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis :

1. Referitor la primul dosar, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.2 alin.(1) şi (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti.

2. Referitor la cel de-al doilea dosar, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr.165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin.(1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Cluj – Secţia civilă şi Tribunalului Dolj – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.


3. Referitor la cel de-al treilea dosar, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.114 alin.(1) punctul 6 din Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Sursa - www.ccr.ro